RSS Feed

Category Archives: Volunteering

Comunitatea TMD

Începând cu 13 octombrie 2010, cel  mai mare BitTorrent Tracker din Moldova şi-a suspendat activitatea pe un termen nelimitat, din cauza sechestrării serverelor de către Procuratura Generală, în urma unei sesizări de nerespectare a drepturilor de autor.

Nu vreau să vorbesc despre cadrul legal ce ţine despre acest caz, ci despre un lucru pe care foarte puţini l-au menţionat în legătură cu TMD – marea comunitate care a fost creată pe acest site.

Toţi ştiu că de pe Torrents puteai descărca orice gratis, dar nimeni nu ştie că în spatele longevităţii trackerului se află munca enormă a unei echipe simple de oameni.

Acea echipă de oameni şi utilizatorii activi ai trackerului au creat comunitatea care acum e pe cale de dispariţie. TorrentsMD era un loc unde fiecare putea găsi răspunsul la întrebările sale, un sfat prietenesc din parte cuiva, sau o recomandare în anumite domenii.

Administraţia trackerului organiza frecvent offline-uri de socializare sau de promovare a unui mediu sănătos de viaţă, dar au creat şi o echipă de voluntari care se ocupa de acţiuni de caritate.

Astfel pe parcursul activităţii trackerului, utilizatorii au participat activ la Campionate/Offline-uri de Fotbal, Baschet, Volley, au contribuit cu donaţii pentru cauze nobile în cadrul Campaniilor Suflet pentru Suflet şi îşi manifestau zilnic caracteristicile sociale (fie ele şi virtuale) prin activitatea de pe forum.

TorrentsMD a pus mereu preţ şi pe inteligenţă şi creativitate. În acest sens au fost organizate concursuri de creaţie, de poezii, un campionat de şah şi dame, dar şi un concurs de creare a spoturilor video prin AE (Adobe After Effects).

Toate acestea notiţe rămase pe filele cărţii de memorii ale TMD nu vor putea fi “sechestrate“, dar va fi mare păcat dacă această comunitate nu va putea face în continuare lucruri bune.

Efortul lor trebuie apreciat din punct de vedere al implicării sociale, fiindcă până la urmă, Oamenii sunt tot ceea ce Contează!

Campania Oferă cuiva o Îmbrăţişare

Free Hugs Pictures, Images and Photos

Duminică, am asistat pentru a doua oară la un offline de Free Hugs (Îmbrăţisări Gratuite), care  a avut loc în Parcul Ştefan cel Mare.

Pe lângă toate revederile de care am avut parte, am îmbrăţişat gratuit multă lume şi ne-am bucurat că feedback-ul a fost cel aşteptat.

Scopul urmărit în campaniile Free Hugs este acela de a încuraja oamenii, de a le oferi un zâmbet atunci când aceştia sunt trişti, de a le înveseli ziua…

Şi uite că după ce am venit acasă, mi-a tresărit în căpuşor o idee…

Cum ar fi dacă în loc de offline-uri speciale pentru îmbrăţişări gratuite, noi am oferi zilnic aceste îmbrăţişări? Dacă am oferi zilnic o fărâmă de speranţă că există loc de mai bine, că lumea poate fi mai bună, că acolo undeva va exista mereu cineva care ne va aştepta şi va fi fericit să ne vadă…

Putem face acest lucru toţi împreună… Începeţi de la persoanele dragi.. oferiţi-le o îmbrăţişare fără un motiv special, ci pur şi pentru a le arăta cât de mult ţineţi la ei… apoi îmbrăţişaţi-i pe prietenii voştri… sau chiar şi persoane necunoscute… veţi vedea că toţi vor fi plăcut surprinşi de gestul vostru, iar după ce îi veţi îmbrăţişa, veţi observa că un zâmbet călduros şi-a făcut apariţia pe chipul lor îngrijorat…Un zâmbet de nepreţuit…

Cât te costă să oferi o îmbrăţişare?.. ea este gratis, dar trebuie făcută cu suflet, de altfel nu are valoare..

Fă tu o schimbare! Oferă o Îmbrăţişare! Oferă un zâmbet în fiecare ZI !

Mai multe detalii despre Campania Îmbrăţişări Gratuite găsiţi pe http://www.freehugscampaign.org/

Robert Zoellick în Moldova

Image Hosted by FunkyIMG.com

Săptămâna trecuta am avut plăcerea de a-l cunoaşte pe Preşedintele Grupului Băncii Mondiale, Dnul Robert Zoellick, care a întreprins o vizită de lucru în Moldova.

Acesta s-a aflat aici în perioada 11-12 August 2010, vizita lui fiind un eveniment foarte important pentru ţară, dat fiind faptul că este primul preşedinte care a vizitat vreodată Moldova, dar şi pentru că aceasta a fost condiţionată de semnarea a două proiecte de finanţare din partea Băncii Mondiale. ( Detalii despre acestea găsiţi aici )

Dnul Robert Zoellick a fost plăcut surprins de activităţile pe carea le-a întreprins grupul nostru în anul fiscal 2009-2010 (le vedeţi aici) şi ne-a urat mult succes în viitoarele noastre activităţi, menţionând că Banca Mondială va susţine mereu Moldova şi tinerii din ţară.

De asemenea, e demn de menţionat faptul că Dnul Robert Zoellick a fost printre primele persoane care a primit cadou broşura Hidden Treasures of Moldova şi a rămas plăcut impresionat de frumuseţile plaiului Moldav.

Alte detalii despre şedinţa noastră de lucru o să găsiţi în comunicatul de presă de pe blogul nostru.

PS:  Broşura poate fi descărcată aici.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.